Alina Staicu

Explorarea identității prin artă și transpunerea istoriei în tablouri mici

Alina Staicu a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca în anul 2005, la specializarea Pictură. Masterul l-a terminat în 2007, iar doctoratul în domeniul Arte Plastice și Design l-a obținut în 2011, la aceeași universitate, cu un proiect intitulat „Pretender – Identities and Impostures”. În prezent, artista predă la Universitatea de Artă și Design din Cluj. Motto-ul ei, „I love, I paint, I teach – precisely this order” sugerează, pe de o parte, atașamentul puternic față de familie, și pe de altă parte, devotamentul față de artă ca vocație și profesie: ”pictez cam de când îmi pot aminti”. În tablourile mici care îi sunt caracteristice, Alina Staicu explorează chestiuni legate de istorie personală și identitate. Pornind de la fotografii vechi de familie din arhiva familiei sale, artista proiectează un întreg demers artistic preocupat de identitate și experiență, realizând tablouri alb negru sensibile, încărcate de emoție și trăiri autentice. 

”My mother`s boyfriend”

Concept artistic

Proiectul „Pretender. Identity Research” este cel mai important proiect artistic al Alinei Staicu, fiind o serie amplă de tablouri mici concepute ca un story board în care se conturează ca arii principale de interes contrastul dintre impostură și identitate, dintre deghizare și realitate, dar și dintre personaj și context. Proiectul a fost reluat la zece ani după finalizarea lucrării de doctorat intitulate „Pretender. Identities and Impostures”, moment în care, spune ea, „imposturile tinereții s-au dus și a rămas căutarea unei identități personale din poveștile pe care nu le putem controla”.

Sursele de inspirație ale tablourilor sunt fotografiile vechi de familie, care spun o poveste pe care o cunoaștem cu toții fără să o fi trăit ca experiență directă. Personajele din portretele de familie pe care le pictează sunt persoanele din fotografiile de arhivă cu care lucrează.

„Pentru mine fotografia de familie este un alt fel de realitate, vine cu o poveste, vine cu fascinația necunoscutului și cu plonjarea în incertitudine.”

Deși pictată în alb, negru și multe tonuri de gri, lumea artistică a Alinei este fascinantă, colorată, autentică și plină de viață. În tablouri mici, sunt pictate evenimente cu o mare importanță socială pentru anii în care sunt realizate fotografiile-sursă, respectiv anii ‘80 în România. Astfel, picturile realizate sub formă de portret de familie surprind cununia civilă, nunta religioasă, prietenii din copilărie sau evenimente din viețile părinților dinaintea nașterii copiilor: prietenii adolescentine sau primele relații amoroase.

Alina Staicu optează pentru tablouri alb negru deoarece ea crede că astfel reușește să surprindă acea realitate a fotografiei pe care nu a trăit-o, dar pe care „cumva o retrăiesc pictând-o”. Transformarea fotografiilor vechi în tablouri înseamnă o „traducere într-un cu totul alt registru de experiență” a unor acțiuni și trăiri prezente până atunci doar în cadrele fotografice.

„Istoria personală incorporează și ce e bun, dar și ce este mai greu de acceptat. Istoria personală nu face discriminări, ea se conturează pur și simplu.”

Proces creativ

În tablourile ei alb negru de dimensiune mică, Alina Staicu pornește întotdeauna de la fotografii vechi păstrate cu grijă în arhiva familiei sale. Nostalgia față de trecut și respectul față de întâmplările care marchează cursul vieții unei persoane sunt fidel redate pe pânză. Fotografiile vechi reprezintă un fel de tezaur al familiei, iar ele capătă o viață nouă în picturile în care ajung să fie reimaginate cu originalitate și căldură. În relație cu acest tip de fotografii, Alina consideră că ele sunt foarte prețioase prin raritatea lor:

„În prezent nu se mai fac poze alb negru, și ele nu mai sunt atât de rare, toată lumea are un telefon cu care face poze și se poate oricând aranja o ședință foto. Însă în acele vremuri, o familie simplă de la țară avea ocazia doar de câteva ori pe an, la evenimente de familie, nunță și adunări de familie, când apare și câte un fotograf”.

My mother was younger than me 2

Recuperarea poveștilor de familie prin artă

Prin picturi alb negru, Alina Staicu face un statement puternic despre familie, experiență și istorie personală. Deși pornește de la fotografii din arhiva familiei sale, artista transpune pe pânză, într-un demers auto-etnografic, experiențe și trăiri cât se poate de universale, pe care le transferă dintr-un registru fotografic într-unul pictural. Tablourile mici păstrează aceeași dimensiune ca fotografiile pe care le iau ca sursă de inspirație, însă ideea din spate este aceea de a naște un anumit tip de apropiere a publicului pus față în față cu opera.

Alina Staicu propune totodată o deconstrucție a canonului tradițional cu care ne-am obișnuit, acela de a privi un tablou de la distanță, în locul căruia sugerează apoi o apropiere, o familiarizare cu tabloul, o descifrare a scenariului desfășurat în fața privirii. „Am nevoie de apropierea privitorului”, spune artista, care redă un amalgam de emoții și trăiri în tablouri alb negru de mici dimensiuni.

Cu o atenție și o căldură deosebită față de poveștile trecutului, și cu o sensibilitate artistică ieșită din comun, Alina Staicu reprezintă în tablourile ei un alt tip de realitate, „poate singura care îmi poate fi furnizată în căutarea unei povești personale”. Căutarea identității personale prin artă, care se realizează odată cu recuperarea poveștilor de familie surprinse în fotografii, este particularitatea artistei clujene Alina Staicu, al cărui demers devine universal prin portretizarea unor preocupări și experiențe care ne sunt comune nouă, tuturor.