Politica de retur

Returnarea lucrărilor

Returul lucrărilor de artă se va efectua în condițiile prezenților termeni și condiții care se completează cu prevederile O.U.G. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Cumpărătorul are posibilitatea de a se retrage din prezentul contract și de a returna lucrarea de artă achiziționată în termen de 14 zile de la momentul intrării în posesia lucrării. În interiorul acestui termen cumpărătorul nu este ținut să justifice în vreun fel decizia de retragere, totodată acesta nu va fi ținut nici la suportarea altor cheltuieli suplimentare, exceptând contravaloarea cheltuielilor de returnare (e.g. transportul).

În termen de 14 zile, cumpărătorul trebuie să notifice în scris Societatea cu privirea la intenția sa de returnare a lucrării. Notificarea se va efectua prin intermediul e-mail-ului la următoarea adresă: [email protected].

După primirea Notificării, Societatea va organiza preluarea lucrării de artă de la Cumpărător, sens în care îl va contacta pe acesta pentru stabilirea condițiilor de preluare. Până la momentul preluării lucrării de artă de la Cumpărător, Cumpărătorul este responsabil pentru protejarea și păstrarea lucrării în condiții corespunzătoare. Costurile de retur sunt suportate de către Cumpărător.

De la momentul primirii lucrării artistice, Societatea are un termen de 30 zile la dispoziție pentru a returna cumpărătorului contravaloarea lucrării  cu privire la care s-a efectuat returul.

Societatea își rezervă dreptul să refuze primirea lucrării artistice și să returneze cumpărătorului contravaloarea acesteia, în următoarele situații:

  1. Cumpărătorul nu a notificat Societatea în condițiile menționate în prezenții termeni și condiții;
  2. Cumpărătorul nu a returnat lucrarea artistică în condițiile menționate în prezenții termeni și condiții;
  3. Lucrarea artistică returnată a suferit deteriorări sau orice fel de modificări;
  4. Lucrarea artistică returnată nu este însoțită de certificatul de autenticitate și unicitate aferent acesteia;